Într-un clasament al vitalităţii culturale, realizat la nivelul anului 2017 de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, Botoșaniul s-a clasat pe locul 10, înaintea Iașului.
Pe primul loc se află Cluj-Napoca, apoi Alba-Iulia, Sibiu, Timişoara, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, dar în top sunt și Craiova, Sfântu Gheorghe şi Târgovişte. Iașul este pe locul 11.
Potrivit Ziarul de Iași, analiza a vizat 5 categorii de indicatori, 46 de oraşe cu excepţia municipiului Bucureşti care nu a fost inclus fiindcă are un caracter de dotări şi servicii culturale care domină restul oraşelor din ţară din punctul de vedere al vitalităţii culturale.
Analiza a fost realizată pentru cinci ani, perioada 2010 – 2015, în condiţiile în care ultimul astfel de clasament a fost făcut abia în 2009, însă pentru această clasificare s-au păstrat în vedere aceleaşi oraşe – reşedinţele de judeţ şi cele cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori considerate „principalii poli de dezvoltare umană din România, unde oportunităţile pentru activităţi culturale şi economia creativă sunt cel mai bine reprezentate“.
Cei cinci indicatori analizaţi în raportul de faţă sunt – infrastructura culturală, participarea culturală, buget / cheltuieli pentru activităţi culturale, resurse umane specializate şi industrii creative, iar toate aceste categorii au în total 38 de indicatori.
Spre exemplu, indicele infrastructurii dedicate activităţilor culturale a fost calculat ca fiind o medie a valorilor standardizate cu privire la dotarea respectivelor oraşe cu instituţii de cultură, de la biblioteci la cinematografe sau muzee, teatre, totul relativ la numărul de locuitori ai oraşului.