Bani insuficienți în unele școli din municipiu pentru asigurarea salariilor

elevi la oreMai multe unități de învățământ din municipiul Botoșani nu reușesc să se încadreze în costul standard pe elev, impus de Ministerul Educației. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, a declarat că la această dată există restanțe la contribuții, aferente lunii martie.

Sindicaliștii au cerut Ministerului Educației să se asigure integral banii pentru lichidarea drepturilor salariale.

like facebook, stiri, botosaniLa ora aceasta în foarte multe județe din țară au fost plătite salariile în luna aprilie, aferente lunii martie, dar au rămas niște restanțe la contribuții. Nu sunt acoperite integral contribuțiile, inclusiv la Botoșani există un procent mai mic neacoperit față de alte părți. În anii anteriori, când finanțarea era asigurată prin primării, se corecta situația aducându-se fonduri din trimestrul III în trimestrul II și la urmă prin rectificare se completa. Poziția ministerului este inflexibilă pe tema aceasta, transmițându-se în inspectoratele școlare să se încadreze în costul standard pe elev. Nu există o posibilitate de a se încadra în acești bani inspectoratele școlare, atâta timp cât banii sunt insuficienți”, a precizat Axinte.

El spune că unitățile de învățământ nu se pot încadra în acest cost, atâta timp cât anul acesta sunt prevăzute majorări salariale, care nu au fost prinse în proiecția bugetului la început de an. Banii pentru salarii nu vor ajunge la cele două colegii, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și Colegiul Național ”A.T.Laurian”, unde nu există clase subdimensionate, iar profesori sunt cu grade didactice și vechime.

Nici nu avem cum să ne încadrăm în costul standard, atâta timp cât din martie, deci pe 10 luni din an există o creștere salarială. Nu mai poți să te încadreze în costul standard. Am solicitat ministerului ca pe lângă costul standard să existe niște indici de corecție, acești indici există, dar nu sunt actuali”, a mai spus liderul LSI Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *