Angajații din învățământul botoșănean amenință cu proteste. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoșani, spune că în perioada imediat următoare va fi organizată o pichetare în fața Prefecturii, nemulțumirile ținând de nemajorarea salariilor personalului nedidactic de la 1 martie.
Acesta susține că de majorarea de 20% au beneficiat doar cadrele didactice și personalul didactic auxiliar. O altă nemulțumire este legată de faptul că unora dintre angajați le-au scăzut salariile și nicidecum nu le-au crescut, în timp ce la alții majorarea a fost de până în 10%.
”Pe 25 aprilie a avut loc Colegiul național al liderilor FSLI și s-a hotărât demararea unei campanii prin strângerea de semnături în rândul membrilor de sindicat pentru susținerea personalului nedidactic, în sensul solicităriii acordării și acestui personal a majorării de 20% care a fost acordată în învățământ doar personalului didactic de predare și auxiliar. Al doilea punct în acestă campanie de susținere vizează construirea unei grile în ceea ce privește personalul nedidactic în legea salarizării, astfel încât salarizarea să fie diferențiată în funcție de calificarea personalului nedidactic din învățământ și de vechimea acestora. Nu se poate ca toată lumea care este nedidactic în învățământ să fie la salariul minim pe economie plus eventual sporul de vechime. Trebuie făcută o diferențiere între funcțiile nedidactice: una este bucătarul și altul îngrijitorul. În perioada următoare avem în vedere posibilitatea unei pichetări la Prefectură, în care să aducem în atenția reprezentanților Guvernului în teritoriu această nemulțumire a personalului nedidactic”, a menționat liderul LSI Botoșani.
One thought on “Angajații din învățământul botoșănean amenință cu proteste. Ce nemulțumiri au”