Administratorul unei firme din județul Botoșani a fost condamnat, miercuri, pentru evaziune fiscală. Este vorba de Fănică Mocanu, din comuna Mileanca, care, în calitate de administrator al societății comerciale Moca Pan Grup SRL nu a evidenţiat în contabilitate venituri de 231.896 de lei.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au stabilit că, prin această metodă, Mocanu a prejudiciat bugetul statului cu 48.946 de lei reprezentând TVA şi impozit pe venit.
În urma unui proces, Tribunalul Botoșani l-a condamnat, miercuri, pe botoșănean la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu un termen de încercare de trei ani și patru luni.
Judecătorii au aplicat lui Mocanu Fănică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activitatea de administrator al unei societăţi comerciale.
Totodată, instanța l-a obligat pe Mocanu să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi suma de 48.946,57 lei cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat la care se vor adăuga accesoriile calculate potrivit Codului de procedură fiscală.
Instanța a menținut un sechestru pe un teren, pe o casă și pe clădirea în care bărbatul desfășura afacerea.
Sentința nu este definitivă.
One thought on “Administratorul unei firme, condamnat pentru evaziune fiscală. El a fost obligat să restituie prejudiciul”