O artistă din Botoșani a fost invitată să cânte, duminică, la Primăvara românească de la Bruxelles, organizată în Anul Centenar. Este vorba de interpreta de muzică populară Brândușa Covalciuc Ciobanu, care a participat, alături de alți șase artiști români, la un concert de muzică tradițională românească în capitala Belgiei.
Alături de ea, pe scenă au mai urcat Cătălin Maximiuc (Suceava), Liliana Oncioiu (Bran- Moeciu), Mariana Stănescu (Bihor), Ioan Cristian Țăran (Mureș), Gheorghe Sorea (Brașov) și Ioana State (Slatina).
La final, botoșăneanca a primit o diplomă de excelenșță din partea organizatorilor.