În perioada 28 aprilie – 1 mai, jandarmii botoşăneni vor executa misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice în mediul urban și rural în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție și independent, prin patrule de jandarmi.
De asemenea, efective de jandarmi, împreună cu pompieri, reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Botoşani şi comisari ai Gărzii de Mediu vor executa controale comune în zonele de agrement aferente fondului forestier, pentru prevenirea situațiilor de urgență generate de arderi sau incendieri necontrolate, respectarea prevederilor legale referitoare la interzicerea accesului în pădure a autovehiculelor proprietate personală pe drumurile forestiere şi la interzicerea efectuării focului deschis în afara locurilor special amenjate, precum şi la aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse.
Jandarmii vor acționa în această perioadă pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și intervenția la apelurile făcute de cetățeni prin numărul unic de urgență 112, dar și pentru respectarea prevederilor legii nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic, care are ca scop prevenirea, reducerea și eliminarea impactului negativ asupra mediului.
Persoanele fizice care desfășoară activități de picnic au obligația să aprindă focul doar în locuri special amenajate și să îl supravegheze în permanență, să lase locul curat, să arunce deșeurile doar la containerele special amenjate și, nu în ultimul rand, să nu desfășoare activități de picnic în afara zonelor special amenjate în acest sens.
Nerespectarea acestor obligații constituie contravenții și se sancționează, în funcție de faptă, cu amenzi cuprinse între 100 și 50000 de lei.
De asemenea, aprinderea focului în fondul forestier naţional în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 metri de limita pădurii se sancționează cu amendă de la 2000 la 5000 de lei, conform prevederilor legii privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
One thought on “Jandarmii botoșăneni, la datorie în minivacanţa de 1 Mai”