Un bărbat de 75 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost prins făcând contrabandă cu căruța. Nu mai puțin de opt focuri de armă au tras polițiștii de frontieră pentru prinderea lui.
Joi, 26 aprilie a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani au observat, la aproximativ 300 m de statul vecin, un atelaj hipo condus de un bărbat care se deplasa dinspre râul Prut către localitatea de frontieră Baranca.
La somaţia verbală efectuată de către lucrători, persoana a sărit din căruţă şi a încercat să fugă, profitând de întuneric şi vegetaţie, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, trăgând opt focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.
La scurt timp, polițiștii de frontieră l-au depistat pe cetăţeanul român Nicolae A., în vârstă de 75 de ani. În atelaj se aflau, sub un strat de lucernă uscată, șase colete, ambalate în folie de culoare neagră.
Pentru continuarea cercetărilor persoana a fost condusă la sediul S.P.F. Darabani, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 2.990 pachete ţigări, marca Ashima, de proveniență Duty Free, în valoare totală 14.000 lei.
Bărbatul a declarat că a fost contactat de o persoană necunoscută pentru a transporta țigările de la malul râului Prut în localitatea Baranca, urmând să primească pentru această operaţiune suma de 500 lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar cantitatea totală de 59.800 de țigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.