Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de șef post la Postul de Poliție comunal Nicșeni din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Botoșani, cu personal recrutat din sursă internă (agenți de poliție).
În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să fie agenți de poliție, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
- să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
- să fie declaraţi „apt medical” şi „apt” la testarea psihologică pentru promovarea în funcţii de conducere;
- să nu fie cercetaţi disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie în condiţiile Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare sau faţă de care să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală;
- să fi obţinut calificativul de cel puţin ,,bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu.
- să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului:
- să dețină/să obţină aviz pentru numirea în structurile poliției judiciare, conform prevederilor legale în vigoare;
- să dețină/să obţină autorizație de acces la informaţii clasificate din clasa „Secret de stat”, nivel „ Secret de Serviciu”, conform prevederilor legale în vigoare;
- să dețină/ să obțină aviz rutier,conform prevederilor legale în vigoare;
- să dețină permis de conducere categoria „B”.
Concursul va avea loc la data de 22 mai 2018, începând cu ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani iar proba de concurs va consta în susținerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale, care se înregistrează audio şi/sau video. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00.
Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de raport şi dosar de recrutare în volum complet depus până la data de 27.04.2018, ora 12.00.
One thought on “Funcția de șef al unui post de poliție dintr-o comună din Botoșani, scoasă la concurs”