Un liberal și-a anunțat oficial candidatura pentru președinția Consiliului Județean, la alegerile din 2020, duminică, în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Botoşani, în prezența liderului Ludovic Orban. Este vorba de actualul deputat PNL, Cristian Achiței.
”Conducerea Consiliului Judeţean reprezintă o responsabilitate imensă faţă de toţi locuitorii judeţului, cu atât mai mult cu cât realităţile socio-economice specifice Botoşanilor presupun un efort major şi continuu pentru recuperarea decalajelor faţă de alte zone mai dezvoltate ale ţării. Investiţiile în infrastructură ar trebui să fie preocuparea constantă a conducătorilor CJ Botoşani. Din nefericire, în această perioadă constatăm cu toţii că lucrurile nu stau deloc aşa sub conducerea executivă şi majoritatea deţinute de PSD. Judeţul Botoşani pierde timp extrem de preţios, iar inerţia colosală din actualul mandat de 4 ani va trebui recuperată în ani şi ani de muncă intensă după alegerile locale din 2020. Personal consider că ştiu foarte bine tot ceea ce presupune strategia de dezvoltarea accelerată a judeţului Botoşani, în urma experienţei dobândite în trecut, în mandatele de vicepreşedinte al CJ. Sunt mândru că în această calitate am contribuit la realizarea a numeroase obiective majore pe harta judeţului, la fel cum am promovat şi susţinut proiecte importante, a căror punere în aplicare este în prezent, din nefericire, tergiversată de conducerea PSD a instituţiei”, susține Achiței pe pagina sa de socializare.
Parlamentarul susține că este dispus să își pună toată priceperea şi experienţa, ca şi capacitatea de muncă susţinută, în slujba botoşănenilor dintr-o poziţie de maximă responsabilitate, aşa cum este cea de preşedinte al Consiliului Judeţean.
”Sper să mă bucur de susţinerea partidului în acest demers şi sunt sigur că voi putea convinge, prin întreaga mea activitate, o majoritate a locuitorilor judeţului să mă onoreze cu încrederea lor la alegerile de peste doi ani”, mai spune Achiței.
Orban a venit la Botosani sa resusciteze PDL-ul din PNL. Brovo fratica, cine nu sare face inchisoare. Pai nu ti-a fost rusine chitaristule sa bagi in fata un reprezentant al partidului ce taia salarii, inchidea spitale, construia sistemul de urmarire si ascultare a cetatenilor mai abitir ca inainte de 1989 ? Eu cred ca nu si mai cred ca asta ai primit ca misiune de la stapinii protocoalelor. Sa va fie tarina usoara (d.p.d.v. politic) !