Deputatul liberal Cristian Achiței susține că „nu e cazul să ne punem mari speranţe nici în declaraţiile ministrului Apelor, Ioan Deneş”, care a vizitat, vineri, județul Botoșani, considerând că acesta face parte din categoria „turiștilor politici” din Guvernul României.
Achiței consideră că la fel ca Deneș prin Botoșani au mai trecut miniștri precum Răzvan Cuc, Petre Daea, Marius Dunca, Gabriel Petrea, Andreea Păstîrnac, Marius Nica, Paul Stănescu, Ilan Laufer, iar „realizările concrete pentru judeţul nostru sunt foarte puţine, dacă nu chiar nule”, iar mulți dintre ei au disprut repede din Executiv.
„Nu cred că e cazul să ne punem mari speranţe nici în declaraţiile ministrului Apelor, Ioan Deneş, care a fost plimbat cu surle şi trâmbiţe în aceste zile prin Botoşani de către pesediştii locali. Mai degrabă cred că ar trebui să numărăm zilele până când, conform tradiţiei, şi acest ministru va fi remaniat de propriul partid”, a spus Achiței.
Pe de altă parte, parlamentarul PNL admite că „obiectivele trecute în revistă cu prilejul vizitei lui Deneş sunt realmente foarte importante pentru judeţ, începând cu amenajarea complexă de la Vf. Câmpului şi amenajarea râului Jijia pentru combaterea inundaţiilor”.
”Ambele sunt proiecte vechi, lansate cu mult timp înainte ca actualul ministru să fi aflat măcar de existenţa lor. Nici susţinerea financiară cu care s-a lăudat Ioan Deneş pentru aceste investiţii nu reprezintă nimic nou. Amenajarea râului Jijia pentru combaterea inundaţiilor pe raza judeţelor Botoşani şi Iaşi este prinsă la finanţare, în acest an, prin Legea Bugetului de Stat, fiind alocaţi 1.000.000,00 lei (credit bugetar) din totalul de 575.151.000,00 lei necesari pentru a finaliza această investiţie. Lucrările se derulează însă deocamdată în judeţul Iaşi, începând din aval, aşa cum este firesc din punct de vedere tehnic. Iar probabilitatea ca Ioan Deneş să mai fie ministru de resort atunci când amenajarea Jijiei va ajunge pe raza judeţului nostru este, aşa cum ne-au obişnuit pesediştii, infimă”, a mai spus Achiței.
În ceea ce privește amenajarea complexă de la Vf. Câmpului, aceasta „este, la rându-i, un proiect vechi de peste trei decenii, a cărui punere în aplicare a întârziat nepermis de mult, punând efectiv în pericol alimentarea cu apă a municipiului Botoşani, după colmatarea treptată a lacului de acumulare de la Bucecea”.
„După doi ani de guvernare, pesediştii iau act abia acum de situaţia gravă din teren, semnalată de fosta conducere a Consiliului Judeţean încă de pe vremea Guvernului Victor Ponta, pe care îl lăuda toată suflarea pesedistă cu ani în urmă şi de care se dezic cu toţii în prezent. Sper ca măcar de această dată exproprierile necesare continuării proiectului, ca şi aprobarea urgentă a noilor indicatori tehnico-economici să nu rămână în stadiul de promisiuni deşarte rostite în faţa botoşănenilor de un ministru, ci să se treacă efectiv la treabă”, a conchis deputatul liberal.
Nu ai dreptul sa comentezi tu Achitei despre nimic. Esti un…Zi mersi unde esti si mucless bidineaua. Sa nu te mai aud comentind despre nimic Ai facut multe afirmatii gratuite si fara temei, ar fi cazul sa te opresti. Ca ma abtin, dar daca continui …