

„În următorii şase- şapte ani vom reveni în zonă pentru eventualele completări, dat fiind că în jur de 10% din puieții plantați nu se vor prinde. Din punctul nostru de vedere, operațiunea a fost un succes„, a declarat ing. Marius Havriş, directorul Direcției Silvice.
După ce ultimul puiet din cei pregătiți pentru plantare a fost „blindat”, participanții au continuat cu operațiuni de ecologizare pe cele două părți ale drumului național precum şi în pădure, sacii cu gunoiul colectat fiind ulterior ridicați de silvicultori.
Din păcate, acțiunea de ecologizare survine uneia similare, petrecută în urmă cu câteva zile şi efectuată de angajații Direcției Silvice, dar ale cărei efecte nu mai erau vizibile.
Prefectul Dan Şlincu şi funcționarii Instituției Prefectului s-au declarat încântați de lucrările de plantare, mai ales în condițiile în care, potrivit silvicultorilor, rezultatele operațiunilor de astăzi vor fi vizibile în 10-15 ani.
„Considerăm că astăzi a fost o altfel de zi de activitate pentru noi, dată fiind Luna Curățeniei. Ne-am bucurat de aer curat şi de faptul că am făcut ceva pentru viitorul județului, măcar la nivel micro. A fost o activitate benefică şi pentru colectivul instituțiilor implicate şi țin să mulțumesc tuturor pentru implicare„, a spus prefectul Dan Şlincu.
One thought on “FOTO Angajații mai multor instituții publice din Botoșani au plantat aproximativ o mie de puieți”