Premii la concursuri internaționale pentru elevii secției canto muzică ușoară de la Școala Populară de Arte Botoșani

elevi scoala populara arteÎn data de 14 aprilie 2018, a avut loc la Iași, Festivalul Internațional de Arte „Arts Combat Festival”,avându-i ca jurați pe: George Valentin Dragomir – compozitor, președinte juriu; Teodora Panainte- interpret muzică populară; Claudiu Bulete- compozitor; Simona Chihaia- coregraf; Marcel Iorga- compozitor și Mihai Chihaia- actor. Festivalul s-a desfășurat la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, pe mai multe secțiuni și categorii de vârstă.

like facebook, stiri, botosaniElevii secțtiei canto muzică ușoară de la Școala Populară de Arte, Botoșani, îndrumați de profesoara Ionescu Ana Maria s-au întors victorioși, obținând numeroase premii.

Cea mai micuță concurentă, Teodora Maria Gugescu, în varstă de 7 ani, în anul I, aflându-se pentru prima data pe scena unui concurs de acest gen, a obținut premiul al III-lea la secțiunea pop romanesc, 7-8 ani, interpretand piesa „Mama”.

A doua concurentă, Andra Gabriela Abălașei, tot în primul an,  a obținut premiul al II-lea la secțiunea pop romanesc, 9-10 ani, cu piesa „Și când uitați să mai visați”.

Cea care a reușit să impresioneze chiar președintele juriului a fost Andreea Cazacu, cursantă în anul II de studiu . Aceasta a obținut din partea acestuia premiul special „Bravissimo” și Certificatul de interpretare gratuită a proiectelor artistice George Dragomir&Viorela Filip. Ne-a bucurat cu 3 premii I si mult râvnitul Trofeu al secțiunii pop românesc, interpretând 2 piese din repertoriul internațional și două în limba română. Piesa cu care a obținut cel mai mare punctaj a fost „Ruga” din repertoriul celebrei interprete de muzică ușoară, Lora. Negativul piesei a fost  realizat de domnul Marius Martinaș în studioul de înregistrări al Școlii Populare de Arte Botoșani.

Elevii secției canto muzică ușoară au mai participat și obținut, în luna februarie, tot la Iași, la Festivalul de Muzică-ediția I „Supervedete… de Dragobete”, avându-l ca președinte al juriului pe mult îndragitul interpret de muzică ușoară, Tudor Turcu, numeroase premii: Ionescu Maria Ilia-premiul al II lea-secțiunea muzică pop românesc , 6-7ani ,  Scripcariu Eusebiu Dorin-premiul I-secțiunea pop internațional, 9 ani , Cazacu Andreea- premiul al II lea -secțiunea pop international, 17 ani și Politic Răzvan-Trofeul secțiunii pop internațional, 15-16 ani, potrivit unui comunicat de presă.

IMG_0752

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *