Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la ieşirea din ţară în timp ce transporta, în autoturismul personal, 2.377 pachete de ţigări pentru care nu deţinea documente de provenienţă.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, au verificat, la ieşirea din ţară, un autoturism la volanul căruia se afla cetăţeanul român Artem M., în vârstă de 21 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Botoşani.
La controlul specific, poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagajul maşinii, cantitatea de 2.377 pachete de ţigări, diferite mărci, de provenienţă Ucraina, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente de provenienţă.
La cercetări, tânărul a declarat că a achiziţionat ţigările de la o persoană pe care nu o cunoaşte, intenţionând să le comercializeze pe teritoriul Franţei.
Cele 2.377 pachete de ţigări, în valoare de 40.642 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză s-au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
One thought on “Un tânăr din Botoșani pleca în Franța cu mașina plină de țigări. A fost oprit la frontieră”