Încă o comună din județul Botoșani ar putea organiza în acest an alegeri locale parțiale pentru primar. Este vorba de comuna Mihălășeni, care este condusă la această dată de viceprimarul Ilie Hrițcu, după ce fostul primar Loredan Geanin Buraga a fost suspendat din funcție.
Acesta din urmă a contestat în instanță ordinul de încetare a mandatului, însă fără succes.
”Pe 28 martie 2018 s-a respins cererea domnului Buraga prin care a solicitat anularea Ordinului de prefect nr 1 din 3 ianuarie 2017 privind constatarea încetării de drept înainte de termen a mandatului de primar al comunei Mihălășeni. Cu privire la această sentință, așteptăm comunicarea din partea Tribunalului Botoșani”, a declarat prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu.
Imediat după ce va primi comunicarea sentinței din partea instanței, Instituția Prefectului va transmite situația către Guvern în vederea emiterii unei hotărâri privind organizarea de alegeri locale parțiale în comuna Mihălășeni.
Buraga a pierdut definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un proces în care contesta starea de incompatibilitate stabilită de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate. Aceştia l-au acuzat că a deţinut simultan calitatea de primar cât şi administrator al unor societăţi comerciale.
One thought on “Încă o comună din județul Botoșani ar putea organiza în acest an alegeri locale parțiale pentru primar”