O femeie a fost spitalizată, joi seară, după ce a fost lovită de un biciclist. Accidentul a avut loc pe drumul european E 58, pe raza localiății Vlădeni, în momentul în care bătrâna de 78 de ani s-a angajat neregulamentar în traversare.
Ea nu a observat biciclistul, un tânăr de 21 de ani cu domiciliul în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albești, care nu a mai putut evita accidentul.
Polițiștii au ajuns la fața locului și au deschis o anchetă.
Tânărul care avea bicicleta echipată corespunzător și nu era băut este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.
Femeia a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.
One thought on “Ghinion! Femeie spitalizată, joi seară, după ce a fost lovită de un biciclist”