Poliţiştii postului de poliţie Băluşeni au fost sesizaţi de doi bărbaţi de 39, respectiv 49 de ani, din comuna Băluşeni, paznici la o unitate piscicolă, că în noaptea de 30 spre 31 martie, au surprins un grup de patru tineri care sustrăgeau peşte din iazul Dracşani. Ulterior, cei patru tineri i-au ameninţat pe paznici au acte de violenţă.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificaţi doi dintre aceştia, cu vârste de 19, respectiv 25 de ani, ambii din comuna Băluşeni.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, furt calificat și producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial; la finalizarea acestora se va propune soluţie procedurală, potrivit IPJ.