Peste 2.000 de credincioși au participat, sâmbătă, la Procesiunea de Florii de pe străzile Botoșaniului. Cu flori și busuioc în mână, aceștia au mers, în frunte cu un sobor de preoți și protoporul Lucian Leonte, la manifestarea care a urmat traseul Biserica „Duminica Mare”, Biserica „Sfântul Ilie”, Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
Pelerinajul de Florii reamintește de momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Iersualim, fiind întâmpinat de mulțimea care a strigat: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”, și are loc în fiecare an, cu ocazia celebrării Intrării Domnului în Ierusalim. Anul acesta praznicul Sfintelor Paști va avea loc pe 8 aprilie.
One thought on “FOTO! Peste 2.000 de credincioși au participat la Procesiunea de Florii pe străzile Botoșaniului”