Președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică, Gheorghe Nazare, a cerut suplimentarea patrulelor mixte polițist-jandarm în locurile aglomerate. Acesta a cerut totodată și Poliției Locale să sporească numărul de patrule, asta după ce în primele două luni ale anului în curs s-a înregistrat o creștere a furturilor din buzunare de la 24 la 80 de cazuri.
”În locurile aglomerate se săvârșesc astfel de acțiuni. Cetățeanul trebuie să vadă aceste patrule în locurile aglomerate. Este descurajant. Dacă nu sunt, normal că îl buzunărește pe primul pe care îl găsește, îi ia portofelul. Sunt omeni în vârstă, lipsiți de apărare și alt mijloc de combatere nu avem”, a spus președintele ATOP Botoșani.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean susțin că cele mai multe dintre infracțiuni au fost comise în municipiul Botoșani, drept pentru care s-a dispus un plan de măsuri operative, care includ percheziții și razii. Astfel, au fost identificate și cercetate 11 persoane care în perioada decembrie 2017-februarie 2018 au comis astfel de fapte, față de acestea fiind dispuse măsuri de reținere.