Fundaţia World Vision România în colaborare cu Liceul „Demostene Botez” Truşeşti a organizat o masă rotundă în cadrul programului naţional „Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici şi mijlocii”.
Dezbaterea a avut ca scop promovarea parteneriatelor strategice dintre liceele cu profil agricol și fermele agricole sau agenţii economici astfel încât elevii să participe la stagii de practică relevante, care să permită să acumuleze experiența necesară pentru a putea deveni profesioniști în domeniu.
La dezbatere, au participat reprezentanţi ai autoritătilor locale şi a mediului de afaceri astfel: Cristian Delibaş director executiv DAJ Botosani, Neculăică Simona consiler DAJ, Trofin Stelică consilier DAJ, Iacob Gheorghe consilier primăria Truşeşti, precum şi fermieri sau manageri de exploataţii agricole: Popinciuc Daniel, Câmpanu Cristian, Şpaiuc Dorin, Tucaliuc Ovidiu, Archip Daniel, Sasu Ovidiu, Popinciuc Franco, Vezeteu Vasile Viorel, Breşug Ionut Florin care si-au exprimat opiniile cu privire la includerea elevilor în stagii de practică.
În deschidere, directorul liceului Daniela Fecioru-Cantemir a prezentat activităţile şi proiectele şcolii punctând faptul că liceul are 10 clase la specialitatea de agricultură precum şi o echipă de profesori de specialitate cu experienţă care pot pregăti specialiştii de care afacerile locale au mare nevoie.
În urma participării la dezbatere fermierii şi-au exprimat angajamentul de a primi elevi în practică. Crenguţa Bărbosu, manager program World Vision a subliniat că aceste stagii de practică sunt importante nu numai pentru dobândirea cunoştinţelor de specialitate, dar şi pentru că tinerii pot interacţiona cu fermieri care au demonstrat că se pot construi afaceri de succes în agricultură, în România. Cristian Delibaş a declarat ca DAJ Botoşani va folosi materialele de promovare a agriculturii şi educaţiei agricole elaborate în acest proiect în toate intâlnirile din teritoriu pentru a ajuta liceul în campaniile de promovare la școlile gimnaziale, potrivit unui comunicat al Liceului Trușești.