Miercuri după-amiază, prefectul Dan Şlincu s-a deplasat în comuna Suliţa, la podul ce face legătura cu fostul sat Suliţoaia şi a cărui structură de rezistenţă a fost afectată, în sensul că în partea dinspre Suliţoaia, culeea (partea de infrastructură care se execută la capetele unui pod, pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia şi pentru a susţine calea de acces pe pod) a cedat.
Concret, în urma unei sesizări telefonice la Instituţia Prefectului a sătenilor din Suliţa ce reclamau că podul stricat şi impracticabil era singura cale de acces către zona Suliţoaia, prefectul s-a deplasat la locul indicat, unde s-a întâlnit cu primarul Costinel Ciubotariu şi cu şeful SVSU Suliţa, Dan Bălan.
Constatările arată însă că podul nu este impracticabil, ci poate fi trecut cu piciorul şi cu autovehicule cu greutatea mai mică de 5 tone, restricţia fiind impusă pentru a preîntâmpina deteriorări mai accentuate. De asemenea, sătenii au la dispoziţie alte două căi de acces către Suliţoaia, fiind vorba de un drum judeţean şi unul sătesc.
„În zonă sunt 30 de case în care locuiesc în jur de 100 de persoane. Probleme cu accesul în localitate nu sunt, dar sătenii sunt puşi în situaţia de a ocoli pe o distanţă de aproximativ 2 kilometri, către casele lor”, a spus Dan Şlincu.
Sa vina altii sa-l faca, eu nu sunt vinovat!!!!!!!!!!!!!!!