Antrenorul FC Botoșani, Costel Enache, a declarat, înaintea meciului cu Concordia Chiajna, că nu vrea să își ia revanșa, ci să obțină punctele puse în joc. Totodată, tehnicianul a precizat că elevii săi sunt pregătiți pentru jocul de vineri, iar obținerea acestor puncte le-ar face bine și pentru moral.
„Ne reevaluăm puțin jocul, organizarea de joc, reperele de joc, eu cred că suntem pregătiți pentru un joc și un rezultat bun la Chiajna. […] Nu ne propunem răzbunare. Obiectivele noastre sunt să fim constanți, să aplicăm ceea ce discutăm și ceea ce încercăm să facem în antrenamente. Nu neapărat revanșa…avem nevoie de puncte, avem nevoie de moral, avem nevoie de încredere, avem nevoie de obiectiv. Obiectivul îl putem realiza cu puncte și cu victorii”, a spus Costel Enache.
Partida dintre FC Botoșani și Concordia Chiajna va avea loc vineri, de la ora 18.00, în deplasare. Costel Enache recunoaște că pentru FC Botoșani urmează niște meciuri care necesită foarte mult efort, dar susține că fotbaliștii sunt pregătiți din punct de vedere fizic să le facă față.
„Se aglomerează puțin programul, dar eu sper ca noi toți cei din familia FC Botoșani să avem aceleași plăceri, plăcerea de a juca fotbal. Dacă înțelegem că lucrul acesta ne aduce bucurie și dacă asta este realitatea atunci nu o să fie niciun fel de problemă. Știu că nu este ușor, știu că efortul este intens și când vorbim de efort trebuie să înțelegeți că nu neapărat cel fizic. Jucătorii, deși vin cu plăcere la fotbal, să știți că trăiesc destul de intens jocurile, iar factorul mental, oboseala mentală este una destul de apăsătoare. Din punctul asta de vedere aș vrea să găsim așa, o pasiune și un entuziasm pentru a juca, din punct de vedere fizic nu îmi fac niciun fel de problemă. Ideea este să găsim energiile și motivațiile pentru a duce jocurile la bun sfârșit cu eficiență”, a spus tehnicianul.