Un bărbat din județul Botoșani a ajuns, luni, cu mașina pe un câmp în timp ce era urmărit de un echipaj de Poliție. Poliţiştii din cadrul postului de poliţie Avrămeni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectut semnal regulamentar de oprire unui autoturism care rula pe drumul judeţean DJ 294 A, în localitatea Avrămeni.
Bărbatul nu s-a conformat semnalului poliţiştilor, continuându-şi deplasarea pe drumul naţional DN 29, însă, după aproximativ 5 km, într-o curbă periculoasă, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi oprindu-se pe un teren agricol.
Poliţiştii au continuat urmărirea pedestră a conducătorului auto, acesta fiind prins şi imobilizat.
Cu ocazia controlului autovehiculului, au fost identificate 20.000 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova şi cantitatea de aproximativ 50 kg de peşte, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente legale, bunurile respective fiind confiscate în vederea continuării cercetărilor. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani iar astăzi va fi prezentat Judecătoriei Săveni cupropunere de luare a unei măsuri preventive.