Zeci de persoane au participat, sâmbătă la amiază, la un marș al unirii pe străzile din municipiul Botoșani. Marșul Unirii a fost organizat de Platforma Unionistă „Acțiunea 2012” și Asociația Scut botoșănean, care susțin unirea României cu Republica Moldova.
Manifestanții s-au stâns în fața Muzeului Județean, după care, cu steagurile tricolore în mâini, au coborât pe Pietonalul Unirii spre Piața Revoluției.
„Peste 120 de localități din Basarabia au semnat Declarația de Unire cu România. Frații noștri de dincolo de hotarul nedrept de la Prut își doresc reîntoarcerea în sînul țării mamă. Și noi avem datoria sfîntă de a-i primi înapoi cu brațele și sufletele deschise. Haideți cu noi să le transmitem românilor de pe malul stîng al Prutului că nu sînt singuri în lupta lor dreaptă de a se întoarce acasă”, au declarat inițiatorii acțiunii.