Decizie surpriză luată, miercuri, de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar de corupție din Botoșani. Magistrații Curții Supreme anulează interceptările convorbirilor telefonice care au stat ca probe în dosarul respectiv, deși acestea au fost autorizate de un judecător al Curții de Apel Suceava.
Interceptările au fost făcute în dosarul în care fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, și fostul șef al Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, Daniel Buliga, au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție. Judecătorii Curții Supreme consideră că interceptările, dar și procesele- verbale de redare a acestor convorbiri sunt nule și le-a eclus din materialul probator al procurorilor.
În aceste condiții, magistrații Înaltei Curți au dispus „eliminarea mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată”. Ei vor trimite decizia procurorilor Direcției Naționale Anticorupție „cu menţiunea de a comunica în 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpaţilor ori solicită restituirea cauzei”.
Dosarul, instrumentat de Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție, a fost trimis inițial spre judecare Curții de Apel Suceava, care a dispus instituirea controlului judiciar față de inculpați. Ulterior, la cererea fostului prim-procuror, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Târgu Mureș.
Judecătorii din Târgu Mureș au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, însă Raluca Stăncescu și Daniel Buliga au contestat măsura la Înalta Curte, care le-a admis cererea.
Citește și: | Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani rămâne fără şef. Prim procurorul rămâne după gratii |
Clar…iara scapa Papusoi de puscarie!