O femeie în vârstă de 63 de ani, din comuna George Enescu, a fost salvată de pompierii dorohoieni, dintr-o fântână adâncă de 15 metri. Alarma s-a dat în această dimineață, puțin înainte de ora 07.00, de un vecin care a auzit strigătele de ajutor ale acesteia.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi. Unul dintre salvatori a coborât în fântână și cu ajutorul dispozitivului pentru salvarea persoanelor din spații înguste, femeia a fost adusă la suprafață într-un timp foarte scurt.
Victima era în șoc hipotermic întrucât a stat în apa care măsura cca. un metru. Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.