Şapte profesori şi 17 elevi din Germania, Turcia şi Italia au fost astăzi în vizită la Palatul Administrativ, însoţiţi de gazdele lor- patru profesori şi 14 elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, în cadrul derulării proiectului „Erasmus+” de predare/ formare şi învăţare „Foreign languages, better life, perfect jobs”.
Delegaţia a fost primită de prefectul Dan Şlincu şi subprefectul Daniela Lozneanu, de Otilia Moruz, directorul executiv al Direcţiei Programe din cadrul Consiliului Judeţean precum şi de inspectorul şcolar general adjunct Paula Gavriluţă şi inspectorul şcolar Rodica Mighiu, responsabil de proiectele europene.
În sala Nicolae Iorga, elevii şi profesorii din cele patru ţări au aflat de la prefectul Dan Şlincu specificul activităţii şi responsabilităţile Instituţiei Prefectului, oficialul invigtându-i ulterior pe musafiri să detalieze modul de derulare a proiectului Erasmus+.
„Vă felicit pentru implicarea în acest proiect, consider că acest schimb de experienţă este benefic pentru activitatea Domniilor Voastre şi abia aştept să aflu mai multe informaţii despre acest proiect”, a spus Dan Şlincu.
Profesorul Siegfried Garbe a vorbit despre proiectul în care delegaţia germană este implicată ca despre viitorul Europei.
„Toţi aceşti elevi vin din Turcia, din Germania, din Italia- din culturi diferite, din ţări diferite şi cred cu tărie că voi sunteţi viitorul Europei”, a spus profesorul Garbe.
La invitaţia prefectului, fiecare dintre delegaţi s-a prezentat, iar cei mai mulţi au dorit să-şi exprime şi încântarea de a se afla în România, accentuând asupra oportunităţii de stabilire de noi relaţii de prietenie cu elevi de aceeaşi vârstă din alte ţări.
Potrivit coordonatorilor, profesorii şi elevii implicaţi în proiectul Erasmus+, de Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi găzduiesc întâlnirea transnațională de predare până pe 25 martie.
Elevii vor asista la ore, vor participa la diferite ateliere de lucru: competiția logo, portofoliul individual profesional, dicționarul multilingvistic precum şi activități outdoor în limbi străine. Mâine, la Sala Teatrului din Dorohoi, va avea loc un spectacol în care vor fi implicate toate cele patru delegaţii în cadrul conferinței internaționale ”Foreign Languages – a better perspective for a future career”. Elevii au susţinut că acest proiect este important deoarece permite conștientizarea importanței învățării unei limbi străine, îmbunătățirea abilităților de comunicare şi promovarea culturii, tradițiilor și istoriei.
One thought on “FOTO Delegaţie din patru ţări, în vizită la Instituția Prefectului”