- O publicație botoșăneană ne-a prezentat săptămâna trecută doi cunoscuți cetățeni ai urbei, doi formatori de opinie care, pe vremea comunismului, ar fi practicat al doilea sport național după oină, ciripitul la securitate. Reacția celor doi a fost vehementă. Au negat totul. Chiar și faptul că unii îi consideră formatori de opinie, ei fiind de fapt, informatori!
- Îndemnul liderului PNL Ludovic Orban prin care solicită șefilor și șefuților locali ”să dea cu parul în PSD” nu a fost deloc bine primit la Botoșani din două motive: primul dintre ele constă în faptul că lumea liberală la noi este pașnică și mai mult agreează … imparul iar al doilea motiv este strâns legat de bunăstarea județului. Altfel spus, solicitarea lui Orban ar duce indubitabil la căderea industriei alimentare producătoare de pizza, torturi sau alte asemenea bunătăți pentru că ar dispărea de pe piață vestitele blaturi tip PSD ornate chiar de cei vreo trei-patru șefi ai galbenilor.
- Grație emisiunii PROTV ”România, te iubesc!” autoritățile locale au adus la cunoștința botoșănenilor faptul că, în sfârșit, s-a rezolvat problema drumurilor județene. Astfel, trăitorii de pe valea Bașeului au aflat că, având 271 de personalități în județ și aproape toate plecate întru Domnul, drumul către ele este și liber și lin, ceea ce își dorește orice conducător auto. Ba mai mult, cu puțin lobby la cei doi sfinți de sus (nu s-a specificat în reportaj dacă sunt social-democrați, liberali sau membri ai ”Statului Paralel”!) se pot obține excursii dus, în orice sezon, la oricare dintre aceste personalități!
- Uriașul conflict de idei dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta se pare că va fi în curând stins. Astfel, după ce s-au convins că televiziunile nu sunt în stare să dea de capătul dihoniei deși au fost cooptați în echipele de mediatori o groază de analiști și savanți de renume mondial (Gâdea, Bogdan, Ciuvică, Banciu, Badea sau ”tătucul sondelor” – Pieleanu), vârfurile social-democrației autohtone s-au adresat Academiei Române. Răspunsul celui mai respectat for din România a fost edificator: cei doi, au exact aceleași idei și păreri numai că Dragnea folosește în exprimare ”î” din ”A” (de la Alexandria) iar Ponta ”î” din ”I” (de la Iugoslavia vecină și ”pretină”)!