Cetățenii din Vorona, informați cum să se ferească de infractorii voiajori

politisti actiune vorona 1Poliţiştii botoşăneni au adresat recomandări preventive cetăţenilor din comuna Vorona în cadrul Programului local de prevenire a înșelăciunilor și furturilor din locuință

La data de 15 martie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani şi cei ai Postului de Poliție Vorona  au desfăşurat activităţi preventive pe raza comunei Vorona, accentul punându-se în special pe promovarea unor măsuri de siguranţă personală.

Astfel,  poliţiştii au derulat o activitate de informare a cetăţenilor din localităţile Joldeşti şi Vorona Mare, la domiciliul acestora . Discuţiile au vizat transmiterea unor sfaturi utile în situaţia în care cetăţenii sunt abordați de către persoane care doresc să le vândă anumite lucruri sau să cumpere diverse bunuri de la ei.

De asemenea, li s-a adus la cunoştinţă că eventuala tranzacție poate constitui punctul de plecare a unei infracțiuni, “comercianții” putându-se transfoma în autorii unor furturi din locuințe sau tâlhării.

Poliţiştii au distribuit materiale informative realizate în cadrul Programului local de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, derulat în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

De cele mai multe ori, infractorii voiajori sunt persoane străine de localitatea dumneavoastră şi pot să acţioneze în grup, prin distragerea atenţiei victimei.

Cum acţionează?

– sunt vânzători ambulanți și oferă diverse bunuri spre vânzare (pături, articole de îmbrăcăminte etc.)

-solicită achiziționarea unor produse obținute în gospodăria proprie, în baza unor anunțuri existente la poarta sătenilor (ex.: vânzare băuturi alcoolice, lapte, brânzeturi etc.)

-pretind că sunt reprezentanți ai unor instituții publice și oferă diverse informații, ajutoare pentru bătrâni;

solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în bancnote cu  valoare mai mică;

-doresc achiziţionarea de cupoane de călătorie

Poliţiştii vă recomandă:

– să fiţi atent la persoanele străine de localitatea dvs, mai ales dacă observaţi că bat la porțile oamenilor sub diverse motive;

-rețineţi semnalmentele acestora, precum și alte aspecte, cum ar fi bunurile pe care le vând sau autoturismul cu care se deplasează;

-anunțaţi imediat poliția atunci când observaţi persoane/comportamente suspecte sau când aflaţi de comiterea unei infracțiuni.

politisti actiune vorona 3

politisti actiune vorona

 

2 thoughts on “Cetățenii din Vorona, informați cum să se ferească de infractorii voiajori

  1. De ce se permite la tiganii ambulanti , nu vanzatori ambulanti cum gresit sa scris, sa umble prin sate sa fure si sa prosteste taranii si sa cerseste?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *