Pensionarii botoșăneni pot depune cereri pentru tichetele sociale, începând din această săptămână. Beneficiază de aceste tichete pensionarii care au venituri mai mici de 700 lei.
Cererile se depun la Serviciul Public de Asistență Socială Botoșani, tichetele urmând să fie ridicate de la sediul Primăriei din Piața Revoluției, începând cu data de 19 martie, între orele 8.30-16.30.
Este important de menționat, în cazul care beneficiarul nu se poate prezenta personal pentru a primi tichetele, acestea vor putea fi ridicate de reprezentantul său legal, care trebuie să prezinte atât actul său de identitate, cât și al beneficiarului, în original.
Valoarea totală a unui carnet cu tichete este de 50 lei. În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obține bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziționate doar de la unitățile din lista care va fi distribuita pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor.
One thought on “Pensionarii botoșăneni pot depune cererile pentru tichetele sociale”