Ploile torențiale din ultimele zile au inundat zeci de hectare de cereale și pășune. De asemenea, drumul de acces spre cătunul Balaban, din comuna Hiliseu Horia a fost inundat pe o lungime de cca 100 de metri ca urmare a revărsării afluenților răului Jijia, pârâurile Martin și Tiganului.
.”Cele 101 gospodării în care locuiesc 178 de persoane, din care 32 copii, nu sunt în pericol de a fi inundate. Pentru traversarea drumului inundat se folosește un tractor pus la dispoziție prin grija Primăriei Hiliseu Horia. Totodată, magazinul din cătun a fost aprovizionat tot cu ajutorul acestui utilaj”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Au mai fost inundate 70 de hectare de pășune și 50 de hectare de cereale. O echipă mixtă formată din pompieri militari si voluntari, polițiști, specialiști ai Sistemului de Gospodărire a Apelor si ai Primăriei Hiliseu Horia sunt la fața locului pentru a acorda sprijin populației.
Pentru efectuarea unei analize, la fața locului s-au deplasat inspectorul sef al ISU Botoșani, Mihail Cristian Amarandei, reprezentantul Institutiei Prefectului Județul Botoșani, David Salgau Anitei si directorul SGA Botoșani, Mihai Arosoaie, însoțiți de primarul si viceprimarul comunei, Ion Butnaru, respectiv Mihai Constantin Maxim.
De asemenea, si celelalte cursuri de apa aflate sub incidența Codului Galben de inundații din judet sunt monitorizate permanent de către pompieri și autoritățile cu rol in gestionarea acestor fenomene. Comitetul Local pentru Situații de Urgență din Hiliseu Horia se va întruni intr-o sedinta extraordinara pentru a stabili măsurile necesare sprijinirii populației.