Deputatul PSD Marius Budăi, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a declarat că Parlamentul va modifica în acest an două legi esențiale pentru accelerarea investițiilor publice, respectiv legea achizițiilor publice și legea parteneriatului public-privat. Cele două acte normative vor fi practic „importate” din legislațiile altor state membre ale Uniunii Europene, care s-au dovedit performante în derularea investițiilor. Mai mult, în acest fel, noua legislație nu va mai trebui să treacă prin procedura de validare a instituțiilor europene, iar România nu va risca procedura de infringement în aceste două domenii.
„Oamenii trebuie să știe că în prezent, nu banii sunt problema pentru derularea investițiilor. Există bani pentru toate proiectele majore de infrastructură. Problema este legislația foarte greoaie și stufoasă, care face practic imposibilă implementarea proiectelor de investiții într-un termen rezonabil”, a declarat Marius Budăi.
Președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a precizat că în ceea ce privește legea achizițiilor publice, există discuții la Guvern pentru preluarea modelului din Germania, iar pentru Legea parteneriatului public-privat va fi adaptat modelul legislativ din Slovacia, care s-a dovedit performantă în acest domeniu.
„Parlamentul are datoria de a aproba rapid modificările la cele două legi de bază pentru investițiile publice. Cel mai probabil, vom prelua modelul german la achiziții publice și pe cel slovac în cazul parteneriatului public-privat. Dacă vrem să deblocăm investițiile, nu trebuie să inventăm noi apa caldă. E suficient să ne uităm unde merg bine lucrurile, să preluăm modelul ca atare și să îl punem în acord cu prevederile Constituției României”, a subliniat deputatul social-democrat.
Marius Budăi a amintit faptul că în 2018, Bugetul de stat prevede o sumă totală 38,5 miliarde lei pentru investițiile publice, adică 8,5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă 4,2% din PIB. Deputatul PSD a subliniat că spre deosebire de anul trecut, bugetul actual pentru investiții este mai mare cu 11,5%. La acești bani se vor adăuga fondurile europene a căror absorbție poate fi accelerată dacă se modifică legislația achizițiilor publice.
Legislația stufoasa există și în Oradea și Cluj dar ei reușesc că muncesc și nu bla bla bla ca voi promisiuni și minciuni. Puneți mâna la treabă și faceți ceva ca de ăsta aveți salariu.
In ce an veți prelua modelul german ? Toți politicienii sunt pe interes personal și nu fac nimic pentru cei ce i-au ales. Duminică într-o emisiune la Pro TV, Macaleti a fost întrebat de ce jumătate din drumurile județene sunt neasfaltate, iar el a evitat, spunând că Botosaniul are 2 sfinți, Onufrie și încă unul ! Iar atitudinea sa rânjitoare,era a unui bos PCR căruia nu prea îi ajungi cu prăjina la nas. Cum să prosperăm cu elemente de genul ăsta? Niciodată !
S-a saturat populatia de explicatiile voastre ! Sunteti la guvernare , atunci faceti ceva mai ales pt. abaotosani . De declaratii politice sunte satui ….Apropo de Macalet di de Doina , oamenii astea de cand ii stiu eu numai dupa functii au umblat tot timpul, mai ales Macalet! Ultimul mandat de Prefect a lui Costica M. cand a fost intrebat de Dragnea despre drumurile din Bt. care erau inzepezite habar nu avea ce este in teren , Dragnea pe atunci era vicepremier in guvernul Ponta !
Va rog sa preluati urgent toate modelele : thailandez, american, islandez si japonez mai ales. Nu ati inventat voi apa calda si nici gargara prin presa. Mai schimbati poza!