„Preţuim amintirea micilor gesturi de bunătate când mai toate celelalte lucruri au fost date uitării…” spunea Helen Exley. Un gest nu costă nimic, dar valorează enorm. Este exact ceea ce au făcut cei mai tineri membri ai organizației PSD Săveni în cursul zilei de 8 martie 2018. Astfel, pe parcursul întregii zile de ieri, membrii TSD Săveni s-au aflat în principalele zone ale orașului pentru a împărți flori, mărțișoare și felicitări doamnelor din Săveni.
„Se cuvine la fiecare început de martie să le omagiem, timp de o săptamână, pe cele ce ne sunt mame, surori, fiice, colege sau prietene, oferindu-le mărțișoare, flori și ganduri primăvăratice. Sunt zile în care zâmbim mai des decat de obicei și în care găsim resurse nebănuite să mergem mai departe. În calitate de președinte al Tineretului Social Democrat Săveni, am ținut să felicit, alături de colegii mei, doamnele cu ocazia zile de 8 martie. S-a continuat astfel o tradiție care dăinuie la TSD Săveni de ani buni, pentru că noi știm să prețuim și să dăm valoare doamnelor noastre” a declarat consilierul local și președintele TSD Săveni, Adreea Cocoi.
Acțiunea tinerilor social democrați din Săveni a fost sprijinită de președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici și de primarul orașului Săveni, Relu Tîrzioru care au ținut să mulțumească doamnelor, prin intermediul membrilor TSD, pentru devotamentul și puterea de care dau dovadă, pentru bunătatea și dăruirea sufletească în tot ceea ce fac.
Sursa: comunicat PSD
Votezi PSD? Esti si proasta!!! :)))