Poliţiştii Biroului Rutier Botoşani au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe Calea Naţională s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate trei autovehicule.
La faţa locului au fost identificaţi doar doi conducători auto, cel de-al treilea părăsind locul producerii accidentului până la sosirea echipajului de poliţie.
Ulterior, după aproximativ 30 de minute, acesta, un bărbat de 38 de ani, s-a prezentat la sediul Biroului Rutier, pentru a da declaraţii cu privire la cele întâmplate.
Cei trei conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 38 de ani, respective negative pentru ceilalţi doi conducători auto.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.