FOTO! Prefectul județului, dar și mai mulți jandarmi au donat sânge

dan slincu melinte cristian donat sangePrefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi, Cristian Dobrin Onofrei, alături de 20 de jandarmi și zece elevi aflați în practică, au donat sânge, vineri, la Centrul de Transfuzii.

Aceștia au dorit să vină în ajutorul semenilor aflaţi în suferinţă, pentru care transfuziile de sânge sunt o necesitate medicală.

Sunt donator cu acte în regulă. În ultimele nouă luni am donat sânge de trei ori. Astăzi este a treia oară. Consider că este un act cetățenesc, de solidaritate față de toți cei care sunt în suferință. Fac un apel către toți botoșănenii cărora sănătatea le permite să vină să doneze sânge, pentru că este un lucru bun”, a spus Dan Șlincu.

Șeful IJJ Botoșani a declarat că la apelul Spitalului Județean și a Centrului de Transfuzii, IJJ a declanșat o campanie de donare de sânge ”Întinde o mână de ajutor și salvează semenii”, la care s-au înscris 40 de jandarmi.

Sunt 30 de cadre ale Inspectoratului, nouă elevi și un student care se află în practică în unitate. O astfel de campanie a fost organizată și anul trecut, la care au participat 30 de persoane. Trebuie să facem acest gest nu numai noi cei care ne putem mobiliza, ci și întreaga populație”, a spus Cristian Dobrin Onofrei.

dan slincu doneaza sange 1

 

 

 

One thought on “FOTO! Prefectul județului, dar și mai mulți jandarmi au donat sânge

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *