Un bărbat de 42 de ani este acuzat de tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat un consătean. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus, joi, trimiterea în judecată în stare de libertate a lui Vasile Leizeriuc, din comuna Răuseni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ tentativă de omor”.
Potrivit procurorilor, pe 13 aprilie 2016, în jurul orei 19.30, pe fondul unui conflict cu Petru Leizeriuc, în timp ce se aflau pe imaşul comunal, l-a înţepat pe acesta cu un cuţit în gât.
Victima a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 28-30 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Autorul faptei va fi judecat de magistrații Tribunalului Botoșani.