O autofreză de zăpadă multufuncţională de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a fost trimisă, duminică, să ajute pompierii din judeţul Galaţi, pe fondul Codului portocaliu de ninsori şi viscol.
Decizia aparţine Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi ca scop sprijinirea comunităților din zonele vizate de vremea rea.
Potrivit IGSU, peste 5000 de pompieri militari cu peste 3000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinuls populației și autorităților locale din zonele vizate de producerea unor fenomene meteorologice extreme.*
Având în vedere evoluția valorilor termice și a precipitațiilor sub formă de zăpadă însoțite de viscol, prognozate pentru perioada următoare, au fost pregătite mai multe grupări operative care să fie dislocate imediat în zonele unde fenomenele meteorologice se pot manifesta cu violență.
Astfel, pentru gestionarea optimă a situațiilor din teren, s-a dispus măsura dislocării spre județele din Estul si Sudul țării, 6 echipaje cu șenilate, 8 echipaje cu autofreze și 4 echipaje cu autospeciale de transport personal și victime multiple.
De asemenea, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din țară, au fost reactualizate procedurile de comunicare și colaborare cu toate autorităţile locale competente, pentru asigurarea protecției populației din zonele amenințate sau afectate.
Odată cu apariția primelor efecte de vreme rea, vor fi activate grupele operative la nivelul unităților ISU și vor fi suplimentate efectivele de intervenție cu personalul aflat în turele libere.
Evoluția situației din teren este permanent monitorizată prin Centrul Operațional Național al IGSU.
Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile.
De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
Dislocările de forte și mijloace in sprijinul comunităților din zonele vizate de vremea rea, sunt următoarele:
*Grupări de sprijin formate din autospecială de tractare și șenilată:*
• ISU Galați → ISU Tulcea
• ISU Galați → ISU Constanța
• ISU Sibiu → ISU Olt
• ISU Mureș → ISU Tulcea
• ISU Suceava → ISU Ialomița
• USISU → ISU Constanța
*Grupări de sprijin cu autofreză de zăpadă multifuncțională:*
• ISU Vaslui → ISU Constanța
• ISU Iași → ISU Tulcea
• ISU Iași → ISU Brăila
• ISU Botoșani → ISU Galați
• ISU Bacău → ISU Ialomița
• ISU Argeș → ISU Mehedinți
• ISU Suceava → ISU Vrancea
• ISU Neamț → ISU Buzău
*Grupări de sprijin cu autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM):*
• ISU Iași → ISU Tulcea
• ISU București-Ilfov → ISU Brăila
• ISU Mureș → ISU Ialomița
• ISU Timiș → ISU Mehedinți
One thought on “O autofreză de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, trimisă să ajute pompierii din alt judeţ”