Concursul național „Tinerii dezbat” a fost lansat de Ministerul Educației Naționale în anul 2010, într-un parteneriat public-privat de succes în promovarea dezbaterilor academice în mediul școlar, după un format acreditat la nivel internațional. Concursul s-a bucurat de succes în rândul elevilor şi al profesorilor încă de la început, crescând în fiecare an ca dimensiune şi ca număr de participanţi. Schimbările substanțiale și lecțiile învățate de-a lungul anilor au dus la transformarea competiției în 2017 de la concurs național la olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică.
Competiția este cuprinsă în Calendarul Olimpiadelor Naţionale din anul școlar 2017-2018.
Regulamentul Olimpiadei naționale „Tinerii dezbat” este disponibil pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale.
Tot aici, se află și Setul al II-lea din Ghidul profesorului pentru disciplina opţională „Dezbatere, oratorie şi retorică”, materialul-resursă util pentru pregătirea echipelor înscrise în competiție. Acest Ghid poate fi utilizat de profesori şi pentru introducerea în oferta curriculară a şcolii a disciplinei opţionale „Dezbatere, oratorie şi retorică” (curriculum la decizia şcolii pentru liceu), utilizând programa şcolară aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 4074 din 21.04.2011.
Conform Regulamentului, înscrierea în competiţie a unei echipe se face de către profesorul coordonator prin trimiterea formularului-tip de înscriere, completat, semnat şi ştampilat de directorul unității de învățământ, la Inspectoratul școlar, până la data de 2 martie 2018.
Până la data de 7 martie 2018, inspectorul şcolar pentru proiecte educaţionale centralizează datele și transmite Ministerului Educației Naționale situația înscrierilor la cele două secțiuni ale competiției.
Temele de dezbateri (moțiunile) pentru ediţia din acest an vor fi transmise inspectoratelor școlare până la data de 16 martie 2018.
Etapa județeană se va desfășura în perioada 14 mai 2018-8 iunie 2018. În funcție de resursele umane și materialele implicate, Comisia de organizare şi desfăşurare a etapei judeţene decide asupra organizării etapei județene într-un singur centru sau în mai multe, într-o singură zi sau în mai multe. Programul de desfășurare a etapei județene va fi transmis Ministerului Educației Naționale până la data de 11 mai 2018.
La etapa județeană, o unitate de învăţământ poate fi reprezentată de maximum 2 echipe, una la secţiunea „Începători” şi cealaltă la secţiunea „Avansaţi”. Unitățile de învățământ care au mai multe echipe vor organiza etapa pe școală a olimpiadei.
Sursa: comunicat ISJ
One thought on “Olimpiada naţională de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”. Vezi calendarul!”