Secţia de Artă plastică – Etnografie a Muzeului Judeţean Botoşani organizează, la Muzeul de Etnografie, din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 50, Botoşani, în perioada 26 februarie – 2 martie 2018, între orele 8.00 – 16.00, atelierele creative intitulate „În prag de primăvară”.
Ca şi precedentele două, această a III-a ediţie se adresează publicului de toate vârstele, în dorinţa reîntoarcerii la spiritul vremurilor arhaice, când oamenii îşi stabileau repere existenţiale în deplină armonie cu cerul şi pământul. Primăvara, anotimp al renaşterii, al începutului de an agrar şi păstoresc, aducea cu sine şi purtarea mărţişoarelor, simboluri ale ciclicităţii vieţii şi înnoirii repetitive a timpului.
Astfel, participanţii la activitatea „În prag de primăvară” vor avea ocazia nu doar de a se familiariza cu diferite tehnici de confecţionare a mărţişoarelor, ci vor descoperi importanţa şi simbolistica lor, pătrunzând în tainele mentalului ancestral, concretizat şi prin aceste simboluri de gândire şi viaţă tradiţională.
Pentru participarea la ateliere este necesara achitarea taxei de intrare, în valoare de 2 lei (pentru grupuri şi copii). În vederea asigurării fluenţei activităţilor, va rugăm să faceţi programări la numărul de telefon: 0231.515506.