Deputatul Marius Budăi, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat miercuri că, potrivit datelor oficiale, principalii factori care au generat inflația din a doua parte a anului trecut sunt de natură externă, la care se adaugă liberalizarea prețurilor la energie, conform angajamentelor asumate de România față de Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. Comparativ cu aceștia, revenirea accizelor la nivelul din 2016 a avut o influență de doar 10% în creșterile de prețuri.
„Principalul factor care a generat inflația în al doilea semestru din 2017 a fost în primul rând creșterea prețului internațional al petrolului. În plus, în Uniunea Europeană au fost probleme la mai mult produse de bază, cum ar fi ouăle, untul și lactatele sau legumele și fructele, unde producția a fost scăzută și a indus astfel o inflație medie de 1,7% la nivelul blocului comunitar. Pe plan intern, principalul factor inflaționist a fost legat de liberalizarea prețurilor la energiei, conform cerințelor Comisiei Europene și FMI, dar și a măsurilor mai ferme ale Guvernului de combatere a evaziunii la fructe și legume, ceea ce a condus la creșterea prețului de la raft în magazine. Comparativ cu toate acestea, revenirea accizelor la nivelul de anul trecut a avut un impact scăzut, de doar 0,3 puncte procentuale, adică circa 10% din inflația înregistrată la finalul anului trecut”, a subliniat deputatul Marius Budăi.
Parlamentarul social-democrat botoșănean a subliniat însă că pe ansamblul anului 2017, România a avut a patra cea mai scăzută rată a inflației din Uniunea Europeană, fiind cu mult sub inflația medie a Uniunii sau cea din zona Euro. „Se tot bate monedă că inflația ar fi luat-o razna. Nu e deloc așa. Uitați-vă la datele Eurostat. În 2017, România a avut a patra cea mai scăzută inflație, de doar 1,1%, comparativ cu 1,7% rata medie a Uniunii Europene sau 1,5% rata medie din zona Euro. Deci, cei care spun că am avut inflație mare să se uite la Spania, Austria, Ungaria sau Marea Britanie, unde inflația a fost de peste 2%”, a explicat Marius Budăi.