Cum a fost îngropată industria Botoşaniului după 1990. Uriaşele fabrici ale ”Epocii de Aur” au fost şterse de pe faţa pământului

Foştii municitori şi ingineri ai ”Epocii de Aur” îşi aduc şi astăzi amint cu nostalgie de uriaşa zona industrială a Botoşaniului, o mândrie a Moldovei comuniste. Aceştia susţin că uzinele erau competitive dar au căzut victime devalizării, fiind lăsate intenţionat fără piaţă de desfacere. Astăzi Zona industrială a Botoşaniului, este doar o ruină întinsă pe câteva zeci de hectare.

În anii ’70 la Botoşani apăruse o uriaşă zonă industrială, întinsă pe câteva zeci de hectare. Fabrici uriaşe primeau în halelel de producţie mii de muncitori. Botoşănenii care au muncit acolo în urmă cu 25 de ani îşi aduc şi astăzi aminte furnicarul de oameni care se pregătea de o nouă zi de muncă.

”Plecam dimineaţa pe jos în zona industrială. Era frumos totuşi. Era o mare de oameni, parcă tot oraşul se revărsa acolo. Mergeam vorbeam pe stradă, mai glumeam după care începe munca. Era marile uzine ale Botoşaniului atunci”, spune Viorel un fost muncitor de Electrocontact.   Mare parte a acestor uzine reprezentau mândria Moldovei.

Piese de la fostul Electocontact aprovizionau industria minieră iar textilele din Botoşani plecau în toată lumea.

Marile uzine ale ”Epocii de Aur” Simion Drelciuc, un fost inginer şef la IUPS, uzina de şuruburi şi industrie grea a Botoşaniului, astăzi director la Urban Serv, societatea de salubrizare a oraşului, îşi aduce aminte bine de coloşii industriei româneşti de la Botoşani.

”Erau câteva mari uzine, atât în domeniul industriei uşoare cât şi a industriei grele. Vorbim aici de fostele Textila cu peste 7000 de angajaţi , Electrocontact cu furnituri pentru industria minieră cu peste 6000 de angajaţi, urmate de IMAIA, IUPS cu piese şi utilaje pentru industria grea şi IATC adică fabrica de cauciucuri, fiecare cu peste 3000 de angajaţi. În Botoşani în perioada comunistă, industria putem spune că mergea bine”, spune Simion Drelciuc.

La acestea se adaugă marile fabrici din judeţul Botoşani.

”Au fost fabrici foarte importante. Poate cea mai importantă fabrică de zahăr din ţară la Bucecea. Apoi era fabrica de sticlă şi porţelanuri de la Dorohoi renumită în Europa în aceea perioadă, dar şi textilele de la Darabani. Erau fabrici ce dădeau mii de locuri de muncă”, spune şi Vasile Chiru, lider sindical din Botoşani, fost angajat la uzina de textile din Botoşani.

Fantomele zonei industriale

După 25 de ani de democraţie din industria Botoşaniului, au rămas doar fantomele fostelor intreprinderi. Zona industrială este o uriaşă ruină plină de moloz, hale dezafectate şi fier vechi. Din punct de vedere istoric este o zonă transformată într-o mărturie vie a ”hei-rupului” din epoca comunistă.  Textila a fost rasă de pe faţa pământului fiind înclocuită de un supermarket, Electrocontacul s-a despărţit şi a funcţionat o vreme pe avarie. Din fostul Electrocontact s-au desprins câteva departamente, formând o companie de succes în Botoşani, condusă de omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru. Cât despre IMAIA, fabrica de şuruburi, fabrica de cauciuc sau piese industriale, farica de zahăr, porţelanuri şi sticlă au fost pur şi simplu îngropate sau rase de pe faţa pământului.

”Tot ce a mai rămas util şi profitabil în industria românească a fost asasinat”, spune cu amărăciune Vasile Chiru. Propriu-zis după marea privatizare din 1990, marile fabrici ale Botoşaniului au intrat pe mâna unor cetăţeni străini, ale căror nume nu sunt cunoscute nici astăzi  ” Păi Textila a fost vândută unui turc, care mai apoi a închis-o şi a vândut tot supermarketului, la IMAIA transformată după 1990, într-o uzină privatizată numită FORMA a venit un cumpărător indian, care la fel a ras-o de pe faţa pământului, fabica de cauciucir devenită ARCA  a fost vândută unei firme din Piteşti, iar singura care mai lucrează pe avarie este Mecanex, care face produse turnate. Bineînţeles mai este Electroalfa desprinsă din Electrocontact care merge bine”, spune Simion Drelciuc.

Citeste mai mult pe Adevărul: adev.ro/nj59p9