O firmă care a încasat șapte milioane de lei pentru a urmări cel mai mare proiect european implementat vreodată în județul Botoșani a intrat în insolvență.
Este vorba de societatea comercială Romair Consulting SRL București, firma de consultanță care gestionează contractele pe fonduri europene de peste 100 de milioane de euro ale societății comerciale Nova Apaserv, în calitate de inginer consultant.
Firma respectivă, controlată de omul de afaceri Gheorghe Boieru, a intrat în insolvență pe 29 ianuarie, în baza unei decizii a Tribunalului București, la solicitarea unui partener de afaceri, compania Syscom Water Technology.
Romair Consulting, care era lider de piața în construirea și implementarea proiectelor finantate de Uniunea Europeană, pune în dificultate operatorul de apă din Botoșani, care mai are încă de lucru la proiectul european de extindere a rețelelor de apă și canalizare din județ.
Directorul tehnic al Nova Apaserv, Cătălin Fetcu, cel care se ocupă de implementarea proiectelor europene din partea companiei de apă, admite că situația nu este una deloc plăcută în cazul în care Romair Consulting SRL București va fi declarată în faliment.
„Declararea insolvenței nu ne poate afecta dacă planul de reorganizare a firmei va fi aprobat, aceasta urmând să își desfășoare în mod normal activitatea. Probleme pot să apară în momentul declarării falimentului. Această firmă, prin diriginții de șantier, prin verificatorii de proiecte, prin tot personalul, asigură respectarea contractelor de execuție. În cazul în care ar intra în faliment ar trebui ca Nova Apaserv ori să își asume rolul de inginer, prin contractarea unor persoane care să asigure dirigintarea, verificarea proiectelor, sau să deruleze o altă procedură de achiziție, să angajeze un alt inginer consultant”, a afirmat Fetcu.
Deși proiectul european al Nova Apaserv la care Romair Consulting SRL București era inginer consultant este departe de a se fi încheiat, firma bucureșteană încasase deja peste 90% din sumele contractate cu Nova Apaserv. Practic, din contractul de peste șapte milioane de lei, Romair Consulting SRL București a încasat deja peste 6,3 milioane.
Potrivit specialiștilor, inginerul consultant detine un rol de administrator al contractului, are o pozitie independenta si impartiala si are calitati de arbitru si mediator intre partile implicate.
In cadrul contractelor standard Cartea Rosie si Cartea Galbena, sarcinile inginerului consultant sunt complexe, de o importanta substantiala in buna derulare a proiectului.
Prerogativele inginerului consultant din Cartile FIDIC au fost preluate si in Ordinul Ministrului Transporturilor si Infrastructurii nr. 1033/2011 privind contractele pentru echipamente si constructii, inclusiv proiectare, cele ce presupun constructia de cladiri si lucrari ingineresti, contractele pentru obiective de investiii in domeniul infrastructurii de transport cu metroul, finantate din fonduri publice.
Conditiile contractuale stabilesc clar atributiile concrete pe care inginerul le are, cat si modul in care trebuie sa le desfasoare.
- Inginerul consultant, ca specialist desemnat de Beneficiar, este un actor-cheie in etapa de executie a lucrarilor contractate prin Cartile FIDIC.
Acesta ii garanteaza Beneficiarului ca lucrarile vor fi realizate in deplina conformitate cu prevederile contractului; in acest sens, monitorizeaza indeaproape etapa de executie, prin diriginti de specialitate sau agenti economici de consultanta, asigurandu-se ca Antreprenorul isi indeplineste obligatiile convenite.
In acest scop, inginerul consultant ii poate transmite Antreprenorului instructiuni scrise sau planse suplimentare necesare fie bunei executii a lucrarilor, fie remedierii unor eventuale defectiuni, urmand ca cel din urma sa respecte intocmai modificarile si indicatiile primite de la Inginerul consultant. - Inginerului consultant are atributii propriu-zise de solutionare a situatiilor de criza, incercand sa obtina un acord de la ambele parti implicate in proiect (Beneficiarul si Antreprenorul). In cazul in care partile au dificultati in a gasi o cale convenabila, inginerul poate dispune o solutionare impartiala, ce respecta contractul FIDIC si ia in calcul circumastantele relevante in dinamica conflictului.Inginerul consultant finalizeaza procesul de rezolvare a problemelor aparute intre Beneficiar si Antreprenor prin instiintarea ambelor parti, asigurandu-se ca cele doua parti implicate se conformeaza acordului, pana la o eventuala revizuire a contractului.
- Inginerul consultant este in permanenta in contact cu ritmul si calitatea evolutiei lucrarilor si are posibilitatea de a solicita anumite lucrari de remediere, daca situatia o cere.
Concret, acesta poate dispune inlaturarea si inlocuirea oricaror echipamente sau materiale neconforme cu contractul in baza caruia actioneaza sau sa comande refacerea oricarei lucrari ce nu corespunde contractului.
Mai mult, poate solicita lucrari de urgenta necesare pentru siguranta lucrarilor din cadrul proiectului, ca urmare a unui accident sau a altor factori neprevazuti. - Misiunea de a duce la bun sfarsit proiectul poate necesita, din partea inginerului consultant, adoptarea unor masuri de stimulare a evolutiei lucrarilor. In cazul in care lucrarile treneaza si tind sa afecteze programul de executie stabilit, iar factorii care determina intarzierea termenilor nu permit o prelungire a duratei de executie, Inginerul consultant poate solicita Antreprenorului un raport justificativ, cat si un program actualizat de evolutie a lucrarilor care sa permita atingerea obiectivelor setate in proiect.
- Atributiile inginerului consultant in cadrul contractelor FIDIC includ si receptia lucrarilor. Acesta emite certificatul de receptie la terminarea lucrarilor, notand data la care lucrarile prevazute in proiect au fost indeplinite de Antreprenor in conformitate cu contractul FIDIC adoptat.Ulterior, in baza certificatului de receptie finala, Inginerul consultant autorizeaza efectuarea platilor catre Antreprenor si emite certificatul final de plata, care ia in calcul eventualele diferente platibile de/catre Beneficiar sau Antreprenor.
In cazul in care contractul prevede plata in mai multe transe, pe durata executarii lucrarilor, autorizeaza situatiile interimare de lucrari ce prezinta detaliat sumele solicitate de Antreprenor.
Asa se fura banul public !
Sifonari de bani de la INVESTITII la smecherii care jefuiesc banul public ! Daca legile sunt facute sa furam, de ce nu ??