Incendiile fac o nouă victimă la Botoșani. Un bărbat și-a pierdut viața, în noaptea de luni spre marți, într-un incendiu. Casa acestuia a luat foc, iar el nu a mai putut fi salvat.
Tragedia a avut loc în localitatea Corni și s-a produs din cauza căderii unui jar din sobă.
Bărbatul de 66 de ani, Costică Manolache, a murit înainte ca pompierii să ajungă la fața locului și să îl salveze.
Casa acestuia a fost distrusă în totalitate.
La fața locului s-au deplasat două mașini de pompieri. Incendiul a fost anunțat cu întârziere.