Fostul senator de Botoșani Șerban Mihăilescu scapă de anchetele DNA. Ce au stabilit procurorii anticorupție!

serban mihailescu, stiri, botosaniProcurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus clasarea dosarelor în care era anchetat fostul senator de Botoșani Șerban Mihăilescu.

Potrivit DNA, pe 8 ianuarie 2018, faţă de Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, Mihai Tănăseascu, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004 şi Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, s-a dispus soluţia clasării dosarului Microsoft, întrucât în cazul infracţiunilor reţinute în sarcina lor (constând în iniţierea, avizarea cu nerespectarea prevederilor legale a unor hotărâri de guvern, în perioada 2000- 2004, prin care erau favorizate anumite firme în contextul menţionat mai sus) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

like facebookDe asemenea, în cazul lui Șerban Mihăilescu s-a mai dispus soluţia clasării faţă de alte fapte, întrucât în cauză nu au rezultat probe din care să reiasă că, în baza influenţei pe care ar fi avut-o, a asigurat încheierea unui contract de închiriere licenţe IT în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers şi derularea acestuia în bune condiţii. De asemenea nu au existat probe din care să reiasă că suspectul ar fi primit de la aceeaşi societate foloase necuvenite (sume de bani), o parte din ele fiind virate în contul unor societăţi de tip off-shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică.

One thought on “Fostul senator de Botoșani Șerban Mihăilescu scapă de anchetele DNA. Ce au stabilit procurorii anticorupție!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *