Un număr de 43 de medici rezidenți au încheiat contracte cu Spitalul Județean ”Mavromati” și sunt în pregătire, a anunțat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Ștefan Bercea.
Acesta a declarat că cei mai mulți rezidenți sunt pe Secția ATI, respectiv opt medici.
”Majoritatea acestora sunt în anii intermediari, respectiv anul III, și sperăm ca la finalul rezidențiatului să vină să lucreze în cadrul spitalului”, a spus Ștefan Bercea.
Medicii sunt plătiți pe perioada rezidențiatului de Ministerul Sănătății. Deși cei care au optat pentru un post trebui să se întoarcă în Spitalul Județean după finalizarea rezidențiatului, din experiența anilor anteriori, jumătate dintre aceștia nu mai ajuns să lucreze în spitalul botoșănean.
”Acest fapt îngreunează activitatea în cadrul secțiilor, datorită faptului că posturile rămân blocate. Acestea nu mai pot fi scoase la concurs și ocupate de alți medici”, a menționat Bercea.
One thought on “Peste 40 de medici rezidenți au încheiat contracte cu Spitalul Județean”