Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pentru braconaj cinegetic pe numele a doi bărbați care au amplasat lațuri pentru iepuri, cu scopul de a efectua acte de braconaj.
În data de 29 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi-I.T.P.F. Iași, aflaţi într-o misiune specifică, au observat cu ajutorul aparaturii de vedere ce funcţionează pe principiul termoviziunii, la aproximativ 200 de metri față de linia de frontieră, pe direcţia localității Fundu Herții, două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zona.
Cele două persoane au fost identificate de o altă patrulă, formată din polițiști de frontieră, din cadrul aceluiași sector, care a constatat că cei doi bărbați au amplasat capcane neautorizate în lungime de aproximativ şapte metri fiecare, având 53 de laţuri.
În urma verificărilor efectuate, cei doi bărbați au fost identificați ca fiind cetățenii români, Vlad C., în vârstă de 19 ani și Alexandru T., în vârstă de 22 de ani, domiciliați pe raza județului Botoșani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de practicarea vânătorii cu lațuri.