Elevii botoșăneni nu vor primi în acest an școlar mere prin programul guvernamental. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, în programul ”Lapte și corn” a intervenit o modificare după începerea anului școlar, care prevede ca timp de trei zile pe săptămână elevii să primească corn și lapte iar două zile măr și biscuiți, ori Consiliul Județean făcuse deja licitația înainte de aceste modificări, astfel că în acest an școlar elevii botoșăneni vor primi doar lapte și corn.
”Noi am făcut licitația lapte și corn pentru cinci zile pe săptămână. Reglementarea care a apărut, a apărut după ce am făcut noi licitația. Între timp nu a mai apărut nimic care să ne spună să anulăm licitația aia și să o refacem cu măr. Noi avem asigurat cinci zile pe săptămână lapte și corn, în timp ce alte județe au făcut licitația pe patru ani numai pentru lapte și corn”, a menționat Costică Macaleți, președintele Consiliulu Județean.
Felicitari pentru abilitatea de a nu respecta un program guvernamental, deci in a nu respecta legea. Asa e la Botosani, cam asa este peste tot. Incompetentii au acoperire in a nu respecta legea prin lege. Cum au incheiat contractul acesti baieti destepti ? Nu au prins clauze de modificare in functie de programul guvernamental ? Nu, ca probabil nu primeau spaga intreaga. Inca odata se dovedeste ca la noi legile NU SE APLICA. Fiecare le interpreteaza si le aplica dupa cum poate sau dupa anumite interese. Controleaza cineva ?