O tânără, în vârstă de 28 de ani, din județul Botoșani, a ajuns să gătească alături de celebri bucătari din Anglia precum Mark Hix sau Hugh Fearnley-Whittingstall. Este vorba despre Mihaela Sandu, dintr-o familie din comuna Tudora, o tânără mică de statură, dar cu suflet mare, care reușește prin muncă, devotament și seriozitate să facă lucruri mărețe. A iubit bucătăria de mică. Fiind cea mai mare dintre cei cinci copii ai familiei, Mihaela a fost nevoită de multe ori să își asume responsabilități de om mare, dar a făcut-o cu drag pentru a-și ajuta mama la treburi.
„De acasă, casă- dulce casă…. Știam să fac de toate, fiind cea mai mare dintre frați, aveam o responsabilitate mai mare, iar una dintre responsabilități era să gătesc pentru familie. Și, fiind copil, mergeam în grădină cu un bol și culegeam din ingredientele valabile (spanac, cartofi noi, castraveți, sfeclă roșie, etc.) eram limitată la ce puteam să fac atunci, însă încet- încet mi-am dezvoltat gustul și făceam din lucruri simple, o mâncare gustoasă. Cel mai fericit moment era când toată familia se ridica de la masă și îmi spunea ‘Foarte bun’, astfel voiam să mai fac acest lucru, încă odată și încă odată și pot să zic că și acum trăiesc din bucuria pe care o pot oferi cu preparatele gătite de mine”, ne-a povestit tânăra.
De la mama sa a învățat baza bucătăriei, că mâncarea trebuie să aibă gust, dar și să arate bine vizual, să îi atragă la masă pe toți, chiar și numai după miros.
„M-a învățat să fac cel mai bun ‘borș cu fasole și afumătură, cu leuștean proaspăt’ și cea mai bună ‘mămăligă’, cea mai bună ’tochitură’. Totul a început de la mâncăruri simple, dar cu un gust foarte bun și sunt moldoveancă și pentru ‘o mămăligă bună’ aș muri”, povestește, zâmbind, Mihaela.
Nu s-a limitat, însă, la a face bucătărie „la ochi”, ci a vrut să învețe, să evolueze. S-a înscris la Colegiul Economic „Octav Onicescu” din Botoșani, la profilul „Turism și alimentație publică”, în 2004.
„A fost un pas către creativitate, către pasiunea pentru gastronomie pe care am descoperit-o în copilărie. Prima experiență în bucătăria profesională a fost când eram practicant la restaurante din Botoșani. Am participat la diferite concursuri, printre care olimpiade naționale profil ‘Tehnician în Gastronomie’, în 2008 și în 2009 am obținut locul I,”, dezvăluie tânăra, care își amintește cu drag de cei care au călăuzit-o în tot acest timp, respectiv profesorii Cântec Elena, Andrei Elena, Tilica Florentina, dar și „bucătarul care m-a inspirat și m-a făcut să am încredere în mine și să cred în visele mele, Viorel Birsan”.
După terminarea liceului, a mers în Anglia, în 2009 și a avut primul loc de muncă, cu contract nedeterminat.
„A fost greu la început, m-am simțit un om ‘mic, mic’ având în vedere că în prima bucătărie în care am lucrat eram singura fată. Totul era nou, prea nou, de la oameni, nivel de educație, bucătărie, ingrediente etc. Fiind în Londra totul se petrecea mult prea repede, nu mai ajungeam să văd soarele. Mergeam dimineața la lucru și ieșeam noaptea, iar bucătăria era undeva la subsol. Ca experiență de lucru a fost extraordinar și aveam nevoie de asta, însă ca stil de viață nu era ce îmi doream, astfel m-am mutat în sud-vestul Angliei, undeva la ocean, unde am petrecut aproape 7 ani”, a precizat tânăra, cu experiență de 14 ani în bucătărie.
În Anglia a lucrat aproape șase ani la Hix Restaurants, pentru un bucătar englez celebru, Mark Hix-bucătărie britanică simpla, apoi pentru River Cottage, un alt bucătar celebru, Hugh Fearnley-Whittingstall, apoi grupul ‘The Pig Hotel’, „care aveau grădină proprie de unde ne procuram o parte din ingrediente pentru meniu, aveau o echipă de grădinari care ne aduceau aceste produse în fiecare dimineață”.
Cea mai neplăcută experiență în bucătărie
„Eram la început, în 2009, în Londra, la restarantul Hix Chop House. Totul era nou….Și am început pe secția desert cu un italian pastry-chef, care era foarte bun, dar și foarte strict, însă anumite lucruri le ținea secret (nu toți bucătarii dau toate secretele, trebuie să greșesti și să descoperi singur anumite lucruri). Trebuia să pregătim jeleuri în forme mari, pe straturi, cu diferite culori, fructe, în general se folosesc între 7-8 frunze de gelatină pentru 1 litru de lichid dacă vorbim de cantități mici, dacă vorbim de un jeleu mai mare atunci trebuie mai multă gelatină ca să țină greutatea jeleului. Am folosit rețeta pe care a trebuit să o respect, deși știam că nu pot avea încredere în el, am pus o frunză de gelatină în plus. Când să trimit desertul din cele 3 jeleuri mari, unul a crăpat în 2…..atât m-am supărat și am crezut că acest bucătar a fost nedrept. După câteva luni, am rezervat o masă de ziua mea la restaurantul unde lucram, iar acest bucătar italian mi-a făcut surpriză un jeleu, am gustat și am știut că a folosit mai multe frunze de gelatină. Am râs cu lacrimi și a fost o experiență din care am învățat”.
Potrivit Mihaelei, diferența dintre modul de a face bucătărie în străinătate și modul de a lucra într-o bucătărie din România este uriașă.
„În străinătate putem crea, ideile îți sunt ascultate, ești apreciat pentru munca și interesul tău. Chiar dacă ești ajutor de bucătar, dacă ai o idee, un preparat nou, și îl prezinți așa cum simți tu, va fi un preparat în meniu dacă ai impresionat bucătarul sef. Nu vorbim de egoism. În România, ne mișcăm și noi, dar cu pași înceți. Trăim încă în trecut și nu putem avansa. Iubesc mâncarea tradițională, însă nu înaintăm…ne izbim de așa ziși ‘patroni’ care au restaurante, dar nu au nici un fel de educație în industria gastronomiei. Angajații nu sunt apreciați, încă mai vorbim de bucătari șefi care își țin ajutorii de bucătar ‘la curățat legume’ câte 1-2 ani”, susține, cu năduf, tânăra.
Cu toate acestea, primind o ofertă avantajoasă din punct de vedere financiar, Mihaela s-a întors de câteva luni în România, la Oradea, unde este chef la un restaurant ce aparține de RCS- RDS.
Nu renunță, însă, la visul său: acela de a avea propriul său restaurant.
Autor: Mihaela Macovei
Felicitări Mihaela!!! Felicitări Mihaela!!!
Dupa cum spuneam: marca „nascut in Botosani” …. si cam atat. 🙁