Seria evenimentelor generate de nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la folosirea coşurilor de fum, continuă. Astfel, în ziua de 25 ianuarie, în mai puțin de o oră, trei familii din Ștefănești, George Enescu și Roma au avut de suferit în urma unor incendii generate, cel mai probabil, de coșurile de fum necurățate.
Pentru stingerea celor trei incendii şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 25 de pompieri militari şi voluntari, dar şi cetăţeni. Pagubele au fost estimate la cca. 2000 de lei.
S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de peste 200.000 de lei.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu din locuinţele botoşănenilor, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului.