Două apartamente afectate de incendiul din spatele Complexului Bulevard nu pot fi locuite. Ce măsuri s-au dispus în CJSU

pompieri incendiu apartament botosaniMembrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au întrunit, miercuri dimineață, pentru a discuta asupra măsurilor care se impun la blocul din spatele Complexului Bulevard, afectat de un puternic incendiu.

Potrivit șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență, col. Cristian Amarandei, cauza producerii incendiului ar fi de natură electrică.

like facebook

Cantitatea de materiale combustibile de la parterul blocului era foarte mare, cele două persoane, proprietari ai imobilului, au depozitat acele materiale fără a ține cont de o regulă. S-au găsit textile, hârtie, ambalaje, mase plastice. (…) S-au identificat câteva probleme în ceea ce privește elementele de construcție. Probleme deosebite nu ar fi , decât în ceea ce privește asigurarea zonei”, a menționat Amarandei.

Pentru că planșeul din una din camerele în care a avut loc incendiul a fost afectat mai puternic, atâta la parter cât și la etaj, reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții au cerut să nu se locuiască în camerele respective decât după o consolidarea plafonului respectiv. De asemenea, pe perioada reabilitării, blocul va fi păzit de echipaje de la Poliția Locală.

În ședința de miercuri s-a decis ca la cele două familii afectate de incendiu să se facă anchete sociale pentru ajutorarea acestora.

32 de persoane se aflau în bloc în momentul producerii incendiului, 28 de adulți și patru copii, toate persoanele fiind evacuate. Cinci persoane, între care și proprietarii apartamentului care a luat foc, soții Dumitriu Mihai și Eugenia, de 71, respectiv 70 de ani, au necesitat îngrijiri medicale.

 

One thought on “Două apartamente afectate de incendiul din spatele Complexului Bulevard nu pot fi locuite. Ce măsuri s-au dispus în CJSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *