Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 22 ianuarie-4 februarie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, vremea va fi rece în primele zile de prognoză, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între -2 și 0 grade și a minimelor între -13 și -3 grade, cu cele mai scăzute valori în diminețile de 24 și de 25 ianuarie, când va fi ger în cea mai mare parte a regiunii.
În continuare, până în data de 2 februarie se va încălzi considerabil, astfel că media maximelor va ajunge la 8 grade, iar a minimelor la 0…1 grad. În zilele de 3 și de 4 februarie se va răci ușor. Vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, în ziua de 22 ianuarie și din nou, trecător, în cea de a doua săptămână de prognoză.